Serghei Mizil are turneu pe la televiziuni și încearcă să ne convingă de bunătatea, seriozitatea, talentul, hărnicia și dumnezeirea familiei Ceaușescu, cea care l-a făcut pe el om. Din ce mănâncă el acolo, reiese că părinții și bunicii noștri își amintesc greșit. De fapt, nu a fost nasol pe vremea aia, așa cum își amintesc ei, suferind de vreo boală ascunsă care le alterează amintirile, ci a fost o epocă care mustea de bucurie, grație unor conducători luminați. Nicolae Ceaușescu era nu doar genial, ci și om între oameni, iar fiul cel mic, Nicu, tovarășul lui Serghei, a fost nu doar foarte deștept, ci și un talent poetic. Scria poezii care te făceau să plângi de emoție!
Ce să mai, păcat că s-au dus. Dacă ar mai fi trăit, le-am fi dat din anii noștri, doar ca să țină binele cât mai mult. Poate am fi reușit să trăim și noi ca Serghei Mizil: la tinerețe din comunism și la senectute din nostalgia comunismului.
