S-a făcut ieri mult caz de faptul că o doamnă aflată la pelerinaj a frecat câteva măști de racla Sfintei. Noi nu zicem nici că-i …
Obediență maximă. Dacian Cioloș a fost desemnat de Klaus Iohannis ca potențial premier. Vă dați seama cam ce spate are nepotul Vulpii Virgil Ardelean. E …
Oamenii va urmăresc doar pentru amuzament. Faceți lumea să zâmbească, uneori cu gura până la urechi, și asta e tot ce contează în viață. Chiar …
Vi s-a întâmplat vreodată să vă uitați la o prezentare de modă și să vă ziceți în gând „Ok, interesantă colecția, dar cine dracu poartă …
Știți cum s-a ajuns în alte țări la disciplină sanitară și la rate ale vaccinării de 90%? Prin neimplicarea politicienilor în mesajele către cetățeni. În …
L-au reținut din nou pe respectabilul om de afaceri Alex Bodi. Iar pe nedrept. Pentru că a încălcat controlul judiciar. Nu s-a prezentat la controlul …
Pentru cine nu știe, președintele Federației Române de Golf are că principală sarcină să care geanta cu crose a președintelui României, deci e o funcție …
Sincer, nu am fi dat știrea asta dacă am fi fost siguri că Alexa a aflat. Chiar e important că omul să afle și să …
Dromihete a prins doar post de vicepremier fără portofoliu. Era bun la Externe, dar nu a obținut bilet de voie.