Napoleon are avantajul că știe o limbă străină, teoretic. Pe de altă parte, Stefan cel Mare, călare pe cal, are prestanța și forța de convingere …
Să ne ierte domnul Nicoliță pentru această glumă nereușită, care chiar nu își are locul aici. Jucăm cu Germania, nu cu Real Madrid.
Intrăm pe teren cu echipa a doua. Bine, nu neapărat pentru că ne menajăm. Ci pentru că de vreo 15 ani avem doar echipa a …
Doamna Gheorghiu tocmai ce a declarat într-un interviu că mai ușor cu laudele la adresa celor trei, fiindcă George Enescu nu ar fi fost un …
Nu v-ați gândit la varianta Denise Rifai președinte, așa-i? Nici noi, până acum. Hai să recunoaștem că nu e o idee chiar proastă. Măcar știe …
Suspendarea a fost atrasă de felul cum a fost tratat cazul gemenilor de la Ploiești – nu intrăm în amănunte, ca să vă premiem cumva …
Domnul premier și-a făcut alaltăieri doza a treia, iar azi deja și-a pierdut supraputerile de Superman. Nu îl mai încap chiloții peste pantaloni, ceea ce …
Ok, 6,09 lei litrul la pompă azi. Dar să calculăm câți litri îți iei din salariul de 3000 euro? Mai bine nu. Ultima dată când …
Ne folosim de pretextul acestui titlu pentru a îndrepta, pe măsura puterilor noastre, o nedreptate pe care o tot vedem pe net odată cu apariția …
Doi ani așa, la prima mână. Dacă i se trage un furtun de la „Carul cu bere”, poate rezista și până în 2008, așa cum …