Florin Roman, ministrul Digitalizării, a fost prin acum și cu plagiatul. Potrivit Libertatea, el și-a plagiat disertația de master susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012. Dar interesant e ce a zis ministrul când a fost pus în fața dezvăluirii: „Dacă asta e iar o altă mare problemă…”
Aici voiam să ajung, la ce ar fi zis bunica mea într-o astfel de situație. Ar fi zis așa: „Domnilor jurnaliști, sunteți într-o mare eroare. Eu am făcut doar 4 clase, dar le-am făcut pe bune. Nu am susținut nicio dizertație, nu am făcut niciun master. Sunt o persoană inteligentă, nu un complexat care fură diplome ca să scape de muncă. Și acum vă rog să mă scuzati, mai am de săpat 5 rânduri lungi de porumb până urcă soarele pe cer.”
Într-o societate normală, bazată pe inteligență și meritocrație, ministrul Digitalizării de azi era băiatul ăla pe care, când plecai la porumb, îl lăsai acasă să păzească puțul, că altceva nu știa să facă.