Asta ar putea fi o soluție la oricare dintre problemele cu care ne confruntăm. Să dăm politicienilor haina instituțiilor de acest tip. La doamna Clotilde …
Nasol că a ars acel bloc din Nordului. Nasol pentru locatari, chiar dacă sunt oameni bogați. Că nici oamenii bogați nu au unde să stea …
Vești proaste din legislație pentru doamna Drăgușanu. Se pare că insultele care sunt de competența CNCD se pot solda nu doar cu amendă, ci și …
Gata, se face dreptate: va fi impozitată Daniela Crudu pentru marafeții făcuți pe OnlyFans, fiindcă așa e corect, orice român trebuie să contribuie la pensiile …
O doamnă a transferat 30.000 de euro unei persoane care pretindea că se află pe Stația Spațială Internațională și care a și cerut-o de căsătorie, …
S-a autosesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării că Bianca Drăgușanu a zis despre femeile scunde chestii care nu e bine să le reproduci mici măcar …
De fapt, statul german va plăti facturile la gaze pe decembrie nu doar pentru cetățeni, ci și pentru întreprinderile mici. Apoi va face un program …
Suntem martorii unui scandal nutrițional între doamna Bilic și restul lumii. Doamna Bilic spune că sunt bune și mezelurile, în cantități rezonabile, adică mici, iar …
Nu știm exact ce a avut de împărțit Anamaria Prodan cu echipa lui Hagi, asta de acum, unde e el patron. Dar cert e că …
Era pe vremuri regula asta, o duminică circulau mașinile cu numere de înmatriculare cu soț, o duminică circulau mașinile cu numere fără soț. Pe aici …