L-am văzut pe acest domn plângându-se la CNN-ul românesc de faptul că i s-a tăiat un leu din pensie, deși pensia lui era deja foarte …
Știrea zilei pe marea agenție Mediafax și de asemenea una dintre cele mai accesate știri de pe net: e scandal într-o familie de nu știu …
Înțeleg să primești o găleată cu vin. E un semn clar că cineva te prețuiește și îți vrea binele. Dar să îți trimită o găleată …
Două știri superbe din presă. Prima: românii sunt în top 10 investitori în Dubai, înaintea elvețienilor. „Investitori” însemnând că au băgat bani în imobiliare, adică …
Aproape o zi întreagă am văzut circulând pe net „știrea” că soția lui Ilie Năstase a fugit de acasă cu două milioane de euro. Până …
O tânără de profesie TikTok-er, din Canada, susține că dânsa este mult prea drăguță pentru a trebui să muncească, iar noi suntem aici ca să …
„Pentru cele 2-3 doamne lezate de faptul că nu primim animale de companie în hotel, las aici explicața logică, cuvânt cu cuvânt, pe înțelesul «polițiștilor» …
De exemplu, doamna Harra apare în presa de azi cu previziunea că luna asta se va întâmpla ceva. Nu va trece noiembrie pe lângă noi …
Așa a zis pentru PRO TV, după ce l-au întrebat dacă regretă ce a făcut: „A, nu, nici un regret! Bătaia e ruptă din Rai!” …
Ca să nu alterăm cu nimic realitatea, să zicem că domnul Columbeanu iubește acum chiar mai curat decât în tinerețe, pentru că acum iubirea nu …