Și mai aveam așa: Dani Oțil prim-ministru Felix Stratosferă viceprim-ministru Andreea Marin ambasador în Vanuatu sau ceva și mai îndepărtat, de exemplu pe Marte Dan …
Citim pe internet că domnul Nimicușor se laudă cu o ușoară îmbunătățire a condițiilor termice din apartamentele bucureștenilor, comparativ cu iarna trecută. „Situația căldurii este …
O manifestație opusă celor contra certificatului verde. În liniște, fără urlete, fără balamuc. 30.000 de participanți. Aproape sigur nu ați citit de ea pe net. …
Doamna senator acuză serviciile secrete pentru această faptă, ce-i drept, foarte urâtă. Cică prin sustragerea genții s-a dorit sustragerea informațiilor din prin care doamna Șoșoacă …
Acuma nu e clar dacă e halat de baie. La fel de bine ar putea fi rochie de mireasă, costum de ginerică, pelerină de ploaie, …
Vrem doar să semnalam că a apărut o nouă ramură în neamul dacilor contemporani. E vorba de „dacii reținuți”, aceștia fiind foști daci liberi care …
Sunt bune și la dans în club, dar doar pentru a scăpa de enervantul care te tot invită, deși l-ai tot refuzat. L-ai călcat pe …
Domnul Negru e în mijlocul avalanșei de declarații vindicative pe care le face anual, când se apropie Revelionul. Sunt cam aceleași în fiecare an: că …
Cea mai buna veste pe anul ăsta, oameni buni. Se putea și mai bine, ce-i drept: dacă veneau zăpezile încă din august, probabil că azi …