Totodată, Putin a anunțat cum va fi împărțită România: ungurii iau Ardealul, rușii iau Moldova, sârbii iau Banatul, iar Marea Neagră ia 90% din plaja …
Asta e cea mai tare fază pe care am văzut-o de la divorțul lui Razvan Simion și până în prezent. Așadar, pe scurt: domnul Cataramă, …
Am văzut un titlu de pe Știrile PROTV în care se spunea că doamna Plugaru s-a recalificat. Nu am intrat pe link, așa că treaba …
Domnul Mocanu transmite prin avocat ca pedeapsa data de justitie in contul manelei Curwa este mult prea dura, avand in vedere ca 1) e vorba …
”Am trei intervenții mari și la late, însă în schimb mă întrețin tot mereu, botox, acid, vitamine, tot ce am nevoie să am o piele …
Primarul nu mai vrea ca Arșinel să rămână nici director, nici angajat la teatru, și propune un contract de colaborare. Arșinel nu e mulțumit cu …
Atâta balamuc inutil – că soții Pastrama ar fi comercializat măști Louis Vuitton contrafăcute. Păi ce ați fi vrut, să avem vedete false și măști …
Mai țineți minte? Era necaz mare pe noi că aveam în guvern pe unii care voiau să dea o Ordonanță de Urgență prin care să-i …
A candidat Miron Cozma președinte și lumea l-a luat la mișto că de ce umblă la anii lui cu părul ăla lung de la chelie …
Zic tabloidele ca se apropie a 4-a casatorie. Uram in avans casa de piatra! Si inca o serie de sfaturi pentru gospodine despre cum sa …