Asistăm neputincioși se câteva zile la un scandal legat de faptul că Alexandra Stan a fost abordată online de un bărbat căsătorit care s-a recomandat drept patron de firmă de transport, deci om cu bani, nu un neica nimeni care deranjează degeaba. Alexandra Stan s-a supărat și a făcut public mesajul tipului, spunând că îi …
Tocmai am citit o declarație a doamnei Vica în care aceasta povestește că l-a avut invitat la ziua ei pe domnul Nicoliță și că acesta a impresionat-o profund cu fizicul său. Acuma, sincer, Bănel Nicoliță impresionează și mai mult cu bunul lui simț. Dar, dacă doamna Vica l-a remarcat doar pe partea de fizic, fie. …
La atâția ani de la moartea lui Hugh Hefner n-avea cum să nu apară și vorbele de rău, deși se știe că în astfel de cazuri indicat e să se spună numai de bine. Una dintre fostele lui iubite, sau ce erau dânsele, că nu e foarte clar, susține că omul obișnuia să plângă fals …
Am văzut pe net că domnul DiCaprio și-a revenit destul de bine după accidentul naval care l-a făcut faimos în întreaga lume și nu mai are pic de frică de apă. Din contră, petrece foarte mult pe yacht și are lângă dânsul și o tânără din Ucraina în vârstă de doar 22 de ani. La …
Văd că e panică pe la televiziuni că s-a tăiat gazul spre Europa pe termen nedefinit, din cauza unor presupuse și cel mai probabil false probleme tehnice. Mda, nu e plăcut, dar să vedem și partea plină a paharului cu gheață: la iarnă se vor face, vrând-nevrând, mai mulți copii în toată Europa. Într-un fel, …
Am văzut pe internet că Jador se laudă că s-a înscris la master la ASE. Ceea ce e realmente senzațional, deoarece ani la rând a apărut prin presă informația că Jador are deja masterul făcut. Poate că mai face încă unul, tot la ASE, ca să-l aibă pentru piese de schimb. Tot ce se poate. …
Am văzut adineauri la televizor că domnișoarele Crudu și-au făcut conturi pe OnlyFans, ceea ce pare a fi un lucru foarte bun, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, așa cum ziceam, se oferă un exemplu de urmat politicienilor care pierd ziua la televiziunile de știri. Dragi politicieni, epoca televizorului trece. Cea mai …
În prezent, salariul mediu pe economie e de 3900 de lei. Așa, pentru comparație. Dar mai e o diferență: acum ai ce cumpăra din magazine. Ți-e din ce în ce mai frică să intri în magazine, din cauza prețurilor, dar rafturile sunt pline. Poate că nu îți mai ajung banii, însă ai cu ce să …
Acum, fără nicio glumă, sunt cam triste pozele de la ziua doamnei Esca fără domnul Florin Salam prin ele. Înțelegem că relațiile s-or mai fi deteriorat când cu știrea falsă, dar o dată își face Andreea Esca ziua la Istanbul. Păcat. Domnul Salam trebuia să fie acolo, chiar dacă nu cânta. Trebuia să fie prezent, …
Nu, acum pe bune, e deja al nu știu câtelea caz. Poate că ar fi momentul ca producătorii de ferestre din Rusia să își cheme produsele „în service” pentru verificări. Sau poate că nu producătorii sunt de vină, ci cei care pun ferestrele la clădiri. Să le pună și ei mai jos.