S-au întâlnit Putin cu Xi Jinping și s-a decis, s-a dres, pe scurt, nu am înțeles nimic. Doar că vor să fie puteri mondiale, atât Rusia, care deja e, la cum fuge din Ucraina, cât și China. Dincolo de asta, cică se vor înteți și schimburile comerciale. Rusia va importa de la chinezi ceai, pentru …
Insecta pe care o consumă zilnic se numește coșenilă. Din ea se face un colorant, aditivul E120, adică acidul carminic sau roșul natural 4. Acesta a fost folosit în industria textilă, dar acum este folosit și în industria alimentară. La produsele din carne. Inclusiv la shaorma. La shaorma cu de toate, deci inclusiv cu insecte. …
Am citit pe site-ul Libertatea că doamna Monica Bârlădeanu consideră că ar datora frumusețea dormitului în frig. Dacă e așa, înseamnă că am devenit orașul cu cei mai frumoși locuitori din UE, după două ierni cu Nicușor. Iar după iarna care vine, vom fi cei mai frumoși din lume, mulțumită lui Putin. Superbi mai suntem, …
Doamna Harra, tot respectul, dar să știți că multă lume a prezis decesul reginei. Nu a fost o provocare chiar atât de mare, profesional vorbind. Ideea ar trebui să fie alta, să preziceți chestii mai grele, cum ar fi ce numere vor ieși la loto sau măcar că vă vor fura hoții. Astea ajută mult …
Un domn din Dolj a făcut ieri senzație pe internet cu știrea că ar fi găsit gaze naturale in curte, în timp ce săpa un puț. Omul s-a bucurat și nu prea. Ar fi preferat să găsească un zăcământ de țuică, deoarece asta ține mai bine de cald decât gazele naturale. Azi, săpând îl alt …
Doamna Amalia Năstase, fosta sotie a marelui tenismen, a postat următorul of: „Nu inteleg de ce o tara care isi produce 90% din energie trebuie sa fie lovita cum va fi Romania cu pretul crescut al energiei. Doar ca sa faca niste baieti destepti sute de milioane de euro? De ce trebuie sa taiem becuri, …
Presa de astăzi amintește că presa occidentală din anii 70 îi dădea pe Charles și Margareta aproape cuplați și la doi pași de căsătorie. Dar nu a fost să fie, poate și fiindcă lui Charles îi plăcea viața ceva mai mult decât lasă să se înțeleagă felul în care se desfășoară în prezent vizitele lui …
Desigur că le urăm „Casă de piatră” doamnei Bahmuțeanu și noului ei soț George. Le urăm ca în jurământ – să fie împreună și la bine, și la greu, la divorțuri, indiferent câte vor fi acestea.
„Oameni buni care aveți cunoștințe în Elveția, transmiteți va rog autorităților de acolo că ideea lor de a face duș câte doi e depășită moral. La noi, la București, s-a găsit o soluție și mai bună pentru a face economie: dușul făcut când nu curge apa. Practic, nu se consumă nimic.”
Scrisoarea se află în Australia, dar asta e mai puțin important. Cu adevărat important e că, la cum se mișcă lucrurile pe planeta noastră, e de anticipat că în 2085 un singur om va mai ști să citească. Da, bineînțeles că e vorba tot de Ion Iliescu.