Am văzut pe Cancan că doamna Andrea Balan l-a găzduit un pic pe Jador în mașina dumneaei, ocazie cu care s-ar fi consumat câteva acte de tandrețe între cei doi. Salutăm evenimentul și îl încurajăm. Sperăm devină o relație serioasă, și avem această speranță cu gândul în primul rând la perfecționarea cunoștințelor gramaticale deținute de …
Dan Diaconescu a fost săltat de mascați pentru că ar fi bănuit de relații sexuale cu minore. Nu s-ar fi zis că un om atât de serios, conducător de Rolls, s-ar preta la așa ceva. Dar poate că e o căuta pe Elodia și, fiind luat de val, a uitat să ceară buletinul. Oricum, se …
Am văzut o scurtă secvență de la un podcast unde doamna Prodan înfiera bărbații însurați care vor să combine alte femei decât cele cu care sunt însurați (click pe poza de mai jos pentru a vedea secvența). Ok, doamna are dreptate, în principiu. Însă, particularizând și plonjând din teorie direct în mijlocul faptelor, descoperim o …
E adevărat, Dan Negru a postat pe net un text în care deplânge situația în care a ajuns învățământul românesc, iar postarea lui e plină de greșeli gramaticale. Cel mai mare dezastru a fost comis la semnele de punctuație. Rar, foarte rar găsești în textul lui Dan Negru un semn de punctuație pus acolo unde …
Am citit pe un site din asta de paparazzi aranjate că doamna Drăgușanu sta bine de tot pe cash și că ar mai fi dat un tun de 100.000 de euro pentru a promova o afacere de videochat. Nimic de comentat, fiecare e liber să facă ce îi permite conștiința, cât timp nu încalcă legea. …
Liviu Dragnea și-a deschis canal de Youtube dedicat nișei culinare. Dăm și noi vestea asta, însă o dăm nu oricum, ci în atenția Jamilei. Doamna Jamila, ascundeți rețetele, că a apărut un domeniul dvs unul care chiar se pricepe la furat.
Nu e o glumă, doamna Udrea chiar arată foarte bine în închisoare. A dat un interviu de acolo și toată lumea a putut constata asta. Și nu, nu e de luat la mișto. E de lăudat, de încurajat și de oferit ca exemplu. Apar în fiecare seară la televiziunile de știri politicieni vizibil afectați de …
Ne amintim când întrebai oamenii la mișto ce culoare are Bugatti-ul lor. Nu că ți-ar întoarce cineva miștourile, dar ce culoare avea celula ta? Era roz? Având în vedere forma fizică de excepție cu care ai ieșit din închisoare, așa s-ar părea.
Am avut placerea, ca de obicei, să urmărim un scurt interviu în care doamna Blochina vorbea despre pasiunea ei (click pe poza de mai jos). Și spunea că poate avea câți iubiți dorește ea, deodată, chiar trei sau patru, dar nu se laudă cu asta. Cu tot respectul, dar lumea a luat-o rău la vale …
Vrem să tragem un semnal de alarmă cât se poate de serios: sunt dive cu potențial, care dau o lovitură de presă accidentală și după aceea dispar în mod cu totul nemeritat din atenția publicului. E cazul divei care nu ieșea din casă fără 1000 de euro cash plus alți bani pe card. Ați mai …