Ajungem și noi să contăm în viața artistică mondială: a apărut această știre (agramată inclusiv la nivel de reporter) în care niște băieți pretinși a fi de la Hells Angels Germania iradiază protecție pentru domnul Tzancă la nivel mondial. Pentru cine nu e la curent cu marile știri, amintim că 1) domnul Tzancă a fost …
Astăzi, FSN de la stânga și FSN de la dreapta au ședințe interne în care vor decide dacă se aliază într-un FSN și mai mare, care să ocupe aproape toată scena politică. Profeția nu că s-a împlinit, ci s-ar zice că s-a împlinit cu exces de zel. Nu mai lipsește decât să-l vedem pe Iliescu …
Probabil că ați auzit deja de domnul Ioan Muțiu din comuna Ludoș, pensionar, care a făcut către Maternitatea Sibiu o donație de 100.000 de lei pentru a susține efortul medicilor de a trata copiii născuți cu patologii complexe. Dacă nu ați auzit deja, auziți acum. Omul nu este judecător CCR, fost Avocat al Poporului, fost …
S-a tot făcut vâlvă, mai ales prin presa locală, despre cazul acestor doi îndrăgostiți ușor atipici din comuna Șipota, Iași, care au ales să își unească destinele în fața lui Dumnezeu și în ciuda gurii slobode a satului și a presei. Mirele a oferit presei o declarație prin care a dorit să calmeze spiritele, dar …
Am citit știrea care apare între ghilimelele din titlu pe siteul de știri Digi24. Cică ar fi vorba de o statistică oficială la nivel european. Ok, așa o fi – dar nu înțelegem de unde până unde reiese că am fi săraci cu 25 de lei pe zi. Cu 25 de lei o boierești in …
… pentru că nu dă oamenilor apă acasă și tot mai mulți copii sunt dați de părinți la înot doar pentru baie. Dintre ei, mulți campioni ai natației se vor ridica, o să vedeți. Până atunci, să-l felicitam și serios pe acest tânăr minunat, care ne-a dat un motiv să fim mândri că suntem conaționalii …
Umblă prin bulele echipelor necâștigătoare informația că Florin Cîțu cumpără like-uri de la cetățeni fictivi din țări aparținând fostului spațiu sovietic. Așa, pentru volum. Pentru impresie. Ca să pară că are și el mii de fani pe Facebook. De fapt, are doar niște botzi. Și ăia plătiți. Probabil din bani primiți de partid prin subvenția …
Știu că e controversă mare pe internet vizavi de acest caz, că lumea nu știe cu cine să țină mai întâi: cu el, că a încălcat legea penală a zădărnicirii combaterii bolilor, sau cu ea, că a încălcat legea penală a agresiunilor fizice. Dar eu de alt aspect sunt interesat: la metrou, în Cluj, te …
Îl mai țineți minte minte pe Rechinul, interlopul craiovean care țipa ca un copil dus cu forța la școală când l-au reținut autoritățile din Mexic? Mai nou, a dat în judecată pușcăria din Mexic unde este întemnițat pentru că nu e hrănit îndeajuns. Am.propune să nu se oprească cu procesul la problema hranei. Să ceară …