Domnul Țânțăreanu a fost călcat de hoți, ceea ce condamnăm și nu dorim la nimeni. Tot ce vrem e să sesizăm că hoții și-au luat țeapă, în sensul că nu au găsit mai nimic de furat. S-au furat bunuri de 4000 de euro, adică practic nimic, având în vedere că vorbim de casa unui milionar. …
Informația despre refugiații ucraineni a fost făcută publică de centrul comunitar pentru refugiaţi de la Braşov. Informația despre refugiații bucureșteni de weekend nu are o sursa oficială, dar nu credem că e vreunul care ar nega-o.
… asta înseamnă să fii nici nu știu cum sa zic ca să nu fiu greșit înțeles. Nu se poate, măi, oameni buni, să le reproșezi unora care și-au pierdut casa, poate și țara, că au o mașină scumpă, eventual că nu au vândut-o în timp ce fugeau de război ca să își ia una …
N-ai cum să plângi că ai rămas fără „veața ta”, contul de Instagram, și să dai vina pe Occident, în condițiile în care Instagramul a fost închis în Rusia de către Puțin, nu de Meta. Pur și simplu, nu ai cum. E ca și cum ar închide Șoșoacă Instagramul în România și Bianca Drăgușanu ar …
32 de ani de jaf la guvernare, făcut de toate partidele. Și de alea ale rușilor, și de alea ale celorlalți. E drept, mai mult de alea ale rușilor, pentru că, pe măsură ce românii au plecat din țară, ele au rămas cu electorat mai mult, procentual vorbind. Băsescu, din cauza căruia a plecat probabil …
O cheamă Marina Ovsiannikova, iar pe pancartă scria „Nu credeți propaganda, vă minte chiar de aici. Rușii împotriva războiului”. Acum e arestată. Are doi copii acasă. În timpul ăsta, șoșocarii se bucură nelimitat de libertatea de a-l lăuda pe Putin. Video:
Dar asta poate pentru că el a citit fraza în italiană, iar în filmul de mai jos vorbește în română:
O oficialitate din Ucraina a trimis oficialităților din Rusia o scrisoare în care le mulțumește că sunt corupți, fiindcă datorită corupției s-a ajuns să se trimită la război tancuri căptușite cu cofraje de ouă și veste antiglonț din carton. Ok, așa o fi, nu știm. N-or avea rușii blindaj la tancuri, dar ați văzut ce …
Nu intrăm în detalii, probabil că știți deja știrea, a apărut și reapărut peste tot. Venim doar să dăm o soluție: să îi preia ÎPS Teodosie în gazdă la resortul său de lux, cu SPA, de la Vatra Dornei. Da, pare că au intrat cu prea mulți bani oamenii ăia la noi în țară. Dar, …
În titlu am citat în întregime o postare a doamnei chimist de top Adriana Bahmuțeanu. A se observa că a pus totuși un semn de întrebare la final, semn că mai are de lucrat un pic în laborator până când teoria va avea o concretizare și va fi imposibil de ocolit la Nobel.