A apărut la știrile din vest un filmuleț de la scufundarea crucișătorului Moskva. Iar la știrile din Rusia a apărut un filmuleț cu echipajul – cică ar fi supraviețuit toți. Așa o fi. Sperăm că un varianta rusească a supraviețuit și Leonardo DiCaprio.
Altfel nu se explică buzele alea uriașe, ca ale Biancăi Drăgușanu în vremurile bune, când însăși Zăvoranca râdea de ea și o apela cu indicativul „Buzilă”. Bine, și paiangănul a fost foarte curajos. Dacă îl prindea Zăvoranca, îi rupea picioarele, și acestea nu sunt chiar puține. Două zile îi rupea la ele.
E adevărat, am găsit doar pe internet, în poza asta. În piață, avea din alea mai pentru săraci: la 50 de lei, din care storceai benzină Extra 99, sau la 40, din care storceai benzină Standard 95. M-am uitat și la taraba cu GPL, dar arătau de zici că erau din plastic.
Din această imagine postată pe Instagram rezultă că doamna Groza a intrat de tot în post și se află în mijlocul unui program strict de rugăciuni pentru mai bine. Și, desigur, pentru iertarea păcatelor tinereții pe care încă o trăiește, spre lauda ei și bucuria noastră.
Grecii au vara asta 9 avioane pe zi din America. Noi o să mai avem câteva tancuri aduse pe platformă, că alți turiști nu suntem în stare să atragem.
Nenea din imagine, care e politician rus, a zis la televizor că scufundarea crucișătorului minune ar trebui să determine Rusia să declare război Ucrainei. Foarte logic. Rusia ar ataca mâine dimineață Ucraina, dar nu mai are cu ce din cauza operațiunii speciale.
Nu ne băgăm în controversa de la Filarmonica din Timișoara. Poate că Jador are dreptate: să zicem că e o neînțelegere și că o filarmonică nu se ocupă doar de muzica simfonică. Să zicem că, de fapt, ar trebui să se ocupe de toate genurile muzicale, fără a discrimina. Ok. Odată stabilită treaba asta, vrem …
“Am făcut și ciorbă țărănească și nu ieșea. Am pus toate ingredientele, le-am tăiat, aveam o carte de bucate, dar nu ieșea ciorba la suprafață. A început să iasă fum și am sunat-o pe mama. Mă întreabă, ai pus ulei, ai pus aia? DA! Înseamnă că n-ai pus destulă apă. Doamne, ce să caute apa …
Putin și-a făcut publică declarația de venit. Trăiește modest. Practic, e un sărac șef peste oligarhi. Te întrebi din ce trăiește. Probabil îi trimite George Simion lunar 500 de lei din ăia 1000 cu care rămâne după alte donații. Îi schimbă în ruble și îi pune lui Putin pe card.
A, dacă Reghecampf ar fi reacționat luând mingea la picior și bătea în sala de judecată recordurile de driblinguri ale lui Maradona, da, era o legătură cu sportul în știrea asta. Dar reacția a fost alta, și dăm aici cuvântul doamnei Prodan: „Când m-a văzut la tribunal, nu putea să se uite la mine. L-am …