E foarte bună vorba lui Mihai Mărgineanu, dar suportă o mică actualizare. La noi, anticorupția e ca la crescătorie. Nu doar că peștii mari se eliberează după ce se face poza cu ei, dar pare că s-ar aduce și puiet, an de an. Copiii marilor corupți devin ei mari combinatori ai banului public.
Detaliile sunt mai puțin importante, cert e că cei doi își caută acum o casă unde, pretind ei, urmează a-și petrece tot restul vieții împreună. Sau până invadează Rusia o alta țară, mai vede el. În fine, nu judecăm pe nimeni, doar consemnăm. Mai exact, consemnăm că ăsta e cam singurul obiectiv atins de armata …
“În seara în care l-am cunoscut, amândouă l-am sărutat. A fost grozav încă de la început. Este mult mai ușor pentru noi să împărțim un iubit. Nu mă deranjează când vine și o sărută pe Lucy, pentru că atunci mă va săruta și pe mine. El ne tratează în mod egal.” este declarația, de data …
Bine, asta e doar o presupunere. Poate chiar o exagerare. Cine știe, of fi pus benzină chiar de mai puțin, la cât costă. Oricum, ideea rămâne: s-a scumpit benzina atât de mult încât doar așa se mai poate merge cu limuzina. E mai ieftin să închiriezi niște împingători.
E drept că poza din stânga e de ieri, iar cea din dreapta de acum 10 ani. Dar să știți că în dreapta nu s-au înregistrat mari evoluții între timp. De fapt, în dreapta, nu se mai merge la inundații nici măcar așa. Se preferă un teren de golf mai în amonte.
Pe scurt: Laurențiu Reghecampf s-a ținut de cuvânt și a ajuns la al treilea băiat. Cu a treia soție. Felicitări pentru ambele performanțe, dar până la promovarea în Liga Borcea mai e. Acum mai rămâne ca și doamna Prodan să se țină de cuvânt și să fie nașă. Astea-s lucrurile de interes pentru societate, nu …
Distinsa doamnă Cicciolina vrea să ajungă prin metoda seducției la rezultatul la care a vrut să ajungă și președintele Macron, însă prin metoda mai puțin convingătoare a convorbirii telefonice. Asta cu convorbirea telefonică ținea acum câțiva zeci de ani, pe vremea liniilor fierbinți. În prezent, nu mai ține figura asta, trebuie mers la firul ierbii. …
Am citit o declarație a doamnei Drăgușanu în care aceasta afirma că putea fi un chirurg de succes, dar nu a vrut. Văzând acum și acest video (click pe poza de mai jos), se poate spune că doamna Drăgușanu ar fi putut să fie nu doar un chirurg de succes, ci și o profesoară de …
Circulă acest filmuleț fabulos făcut la University of Warwick în seara Eurovisionului – click pe poza de mai jos ca să îl vedeți. Bine, știam deja că Zdob și Zdub au fost cei mai buni la ediția asta a Eurovision, dar nu strică să aflăm că sunt și alții de aceeași părere, că nu ni …
Ne tot jucăm cu ideea asta, că va fi aleasă Maia Sandu președinte și la noi și se va face unirea pe model Cuza, dar sunt slabe șansele să o vedem și în realitate. Nu ai cum să te urci în low cost, să te vadă lumea făcând asta și să mai speri vreodată că …