Incredibil, dar Nicușor Dan chiar crede că va fi reales. Și motivul pentru care va fi reales este că, spune el, în 2024 vor fi foarte puține avarii la rețeaua de apă și căldură. Ok, dar rămâne o întrebare: 2024 în ce an cade? Cumva în 2028, când Nicușor Dan va cere din nou să …
Dacă nu e adevărată presupunerea că, după ce a „protestat”, a alimentat serios, atunci să pună un film cu el făcând București – Timișoara pe bicicletă. Până postează filmul ăsta, avem în față doar încă un pic de ipocrizie. Ca atunci când te miri două minute pe Facebook de actualul nivel de cultură al țării, …
Acum două zile, chinezii au dat o știre cum că au interceptat un mesaj al unei civilizații extraterestre. Apoi au șters știrea și nimeni nu înțelege de ce. Probabil că din cauza conținutului mesajului. În el scria ori ce am zis în titlu, ori ceva și mai dur, ca de exemplu „Aveți, băi, grijă ce …
Sau și-a făcut pomeții. Sau și-a mai ridicat un pic năsucul. Sau ceva, nu am înțeles exact ce – sigur e că doamna Drăgușanu deschide din nou siteurile de invidie și scandal cu o știre cum că și-ar fi făcut noi intervenții chirurgicale. Să fie într-un ceas bun, să le stăpânească sănătoasă și să nu …
Bine, am exagerat noi un pic, nu avea bilet la avionul de Moscova. Avea bilet la avionul de Chișinău, doar că avea și o interdicție de a intra în Republica Moldova. Pusă cu ocazia unor agitațiuni mai vechi. Nici nu știm ce recomandare să îi dăm domnului Simion… Ar putea încerca să intre prin Transnistria.
Apar vești din cluburile bucureștene frecventate de doamna Groza cum că renumita artistă dansează pe mese fără buric, doarece buricul ar fi dispărut fără urmă în urma unei banale, dar riscante operații în Photoshop. Noi dăm știrea doar așa, pentru a anunța că ne place de doamna Groza și fără buric.
Pentru toți cei care fac mișto de domnul Iohannis că nu apare și el în poza asta, avem două precizări de făcut: 1. E vorba de trenul care i-au dus pe cei trei din Polonia la Kiev 2. Domnul Iohannis a ales cursa directă București – Kiev, pe schiuri.
Continuă ecourile scandalului apărut la nunta lui Florin Salam, când mirii ar fi apelat la serviciile unui popă neafiliat la liga profesionistă județeană de la Constanța. Se vorbește chiar de anularea cununiei la TAS (Teodosie Atoateștiutorul) și rejucarea acesteia în condiții oficiale, pe un teren omologat, unde mirele să nu poată marca banul decât într-un …
Amber Heard spune că încă îl mai iubește pe Johnny Depp, mai ales că are să îi dea o grămadă de bani
Dragostea a atins apogeul peste Ocean, acolo unde doamna Amber Heard tocmai a declarat într-un interviu că încă își mai iubește fostul soț. Desigur, fără nicio legătură cu faptul că îi datorează acestuia foarte mulți bani în urma procesului pierdut și că i-ar prinde bine să fie iertată. „Acces direct”, ai legătura!
Să ia Macron exemplu de la această doamnă: așa se face dacă vrei să ai vreo șansă să oprești războiul. Nu vii cu texte din alea gen „Rusia nu trebuie umilită”, că nu pune nimeni botul la ele. Vii cu propuneri concrete, așa cum a venit doamma Cicciolina. Chiar suntem curioși dacă Putin va accepta. …