Mă rog, ne-am permis să venim și noi cu acest sfat, cu această înțelepciune. Însă e înțelept și cum a.dacut domnul Botezatu, deoarece tânăra e studentă la Medicină. La vârsta dumnealui, nu strică să ai aproape un astfel de expert.
-Doamna Elena Băsescu, am văzut că ați ajuns prezentatoare de știri. Felicitări! -Mulțumesc. -Ce vă recomandă pentru acest post? -Vocea și tăticu… pardon, și talentul. -Și tăticu’ ce mai face? -Uite, mai găsise tot pentru mine un post de chelneriță la Cireșica, dar a zis să o iau de la munca de jos, mai întâi …
S-au înregistrat deja 70000 de scăldări pentru la anul, dintre care 5000 cu colacul, 1500 cu salteaua și restul doar pentru nevoi fiziologice.
A fost pentru prima dată când am stat mai mult de 3 secunde pe RomâniaTV. Mai exact, am stat 8 secunde. Dar au fost poate cele mai intense 8 secunde din viața mea. Bravo artistului!
-Doamna Drăgușanu, câte limbi străine vorbiți? -Cinci. Engleza, italiana, spaniola, germana și maghiara. -Pe rând sau în același timp? -Pot și pe rând, și pe toate în același timp. Patru limbi le vorbesc cu cele patru membre, mâinile și picioarele, iar pentru a cincea dau din cap ca rockerii. Ia pune niște Metallica să îți …
-Am luat un pui de Ia supermarket. Pe pungă scria că are 500 de grame, dar când am ajuns acasă și I-am cântărit, avea doar 350 de grame. M-am enervat și întors cu puiul Ia supermarket. Am abordat-o pe doamna de Ia casă: -Puteți ruga pe cineva de Ia raionul Carne să mai injecteze niște …
Doamna Vica, chiar nu aveți de ce să vă enervați când vi se pune acea întrebare. Răspundeți cu calm și mândrie că ați reușit să vă lepădați de Satana din punct de vedere financiar, iar acum cerul este bancomatul dumneavoastră.
-Doamna Bianca Drăgușanu, cum e viața de vedetă? -Grea. Când merg Ia restaurant, nu pot nici să mănânc, deoarece mă recunoaște lumea și vrea să facă poze cu mine. -Eu te-am văzut odată Ia un restaurant și nu te băga nimeni în seamă… Cum explici? Nu se explică. Morala: O fi fost restaurant din ăla …