Domnul Botezatu a vorbit recent, pe un site de mondenități, despre contesa lui de la Monaco, și a făcut-o cu haz. Așa că ne luăm și noi libertatea de a mai glumi un pic pe tema asta, dacă tot e voie. Așadar, se pare că va urma o nuntă, contesa ridicând însă pretenția că ea …
S-a dat mai devreme atenționare pe Ro-Alert că vine furtuna. Apoi a venit ceva, dar nu era furtună. Erau lacrimile cerului, care e foarte întristat că terasele de pe litoral nu prea mai au cui să vândă omletă cu 50 de lei.
Doamna Bahmuțeanu e urmărită de cel mai mare ghinion în dragoste: se pare că nu poate scăpa de relațiile care se sfârșesc cu o agresiune din partea partenerului. De unele a încercat să scape de 5-6-7 ori și abia a reușit, deoarece ele reveneau mereu prin intermediul stării civile. Sperăm că de data asta va …
În sfârșit, o veste bună pentru națiune, probabil prima veste bună de la împăcarea PNL-ului cu PSD-ul încoace: s-au împăcat Brigitte cu Pastramă. Nici nu mai contează din ce motiv. Mai ales că, cel mai probabil, nici nu exista unul. Dacă nu ieșim în seara asta cu zecile de mii la Universitate, să sărbătorim, nu …
Să nâ se înțeleagă greșit: nâ vrem să facem niciân reproș de ordin gramatical. Sântem departe de intenția asta. Vrem doar să lăâdăm inițiativa și să întrebăm de ânde ne pâtem câmpăra și noi ân tricoâ din acela, dar dacă se poate pe franceză.
Un „expert FBI” a apărut aseară la „Sinteza zilei” și a susținut că „Mădălina Manole a fost ucisă!” „Expertul FBI” va reveni diseară în direct și va dezvălui și că Loredana Groza a fost răpită de extratereștri și înlocuită cu o clonă cu vreo 30 de ani mai tânără. Pe asta cu Loredan Groza parcă …
“Eu sunt un om care înoată în bazin, toată viața am înotat, ca sportivă de performanță, în bazin, în momentul de față tot în bazin înot. Pe mine, dacă mă vedeți la mare sau dacă ne întâlnim la mare, să nu mă cautați în apă pentru că n-o să mă găsiți. Eu, la mare, dacă …
Am citit multe comentarii pe net pe tema asta și cei mai mulți dintre românii din diaspora spun că vor căuta o cale să evite chemarea la arme. Desigur, o astfel de cale legală nu prea există, dar oamenii sunt liberi să viseze. În realitate, vor veni toți la arme în termenul de 15 zile. …
Circulă pe anumite site-uri zvonul că doamna Marin ar plănui să se mărite pentru a patra oară, însă nu sunt prezentate și probe concrete în acest sens – cum ar fi un inel de logodnă de 50.000 de euro, o cerere la Florența de 15.000 de euro sau măcar un buchet de trandafiri de 1000 …
Trebuie admis că doamna Groza arată tot mai bine pe măsură ce trece timpul și de asemenea trebuie admis că așa ceva nu poate fi decât de laudă. Am vrea și noi să avem o astfel de evoluție pe fizic, dar faptul că nu ne operăm estetic nu e de niciun ajutor, deoarece ne place …