„Nu-mi vine să cred ce mi-a făcut! După doi ani de relație, în sfârșit a avut curajul să mă ceară de soție. Dar când am văzut inelul, am rămas fără cuvinte. Nu de bucurie, ci de dezamăgire. Diamantul era atât de mic, că abia se vedea cu ochiul liber. Parcă era un fir de praf pe o verighetă banală. Mi-a zis că e un diamant autentic, certificat și foarte scump. Dar eu nu m-am lăsat păcălită. Am luat inelul și l-am dus la un bijutier să-l evalueze. Mi-a spus că e un diamant sintetic, făcut în laborator, din sticlă de sifon vechi, și că valorează cât o… mă rog, nu pot reproduce. M-am întors la el și i-am aruncat inelul în față. Cum îndrăznește să mă jignească așa? Eu merit mai mult de atât. Merit un diamant mare, strălucitor și natural. Un diamant care să reflecte dragostea lui pentru mine. Un diamant care să facă invidioase pe toate prietenele mele. Un diamant care să-mi umple viața de fericire. Dar el nu înțelege asta. El crede că mă poate lua de soție cu un diamant de doi bani. Ei bine, nu! Văd acum la Măruță că a pățit și doamna Ginghină ceva asemănător. (Click pe poza de mai jos pentru o mică parte din podcast.) Nu se poate așa ceva! Păi sticlă aveam și acasă, la tata… Chiar multă sticlă, toată goală.”
