Bine, bine, am exagerat, nu e chiar primul, e al 11-lea, dar domnul Simion tot nu reușește să depășească emoțiile. Pe undeva îl înțeleg. Aveam 19 ani când am trecut prin aceeași experiență. Am fost atât de emoționat când am primit primul meu salariu încât am și plâns. Mai ales după ce l-am donat 100% în înghesuiala tramvai, fără acordul meu. Înțeleg că și domnul Simion donează 90% din salariu, dar în cazul dumnealui e pe bune, e donatie în toată puterea cuvântului și din toată inima. Bravo lui, felicitări. Sper doar că trăiește pe bune doar din cei 10% cu care rămâne din salariu, adică cu 1200 de lei lunar, fiindcă altfel suntem în fața unui nou record de ipocrizie în politică.
