Scurtă pauză de la miștouri, poate chiar glume. Am urmărit ultima conferință de presă a selecționerului. Omul pare preocupat de jobul său, ba chiar încercănat. E un lucru bun. Măcar problema asta a preocupării e în sfârșit rezolvată. Rămâne cealaltă problemă, a putinței. Dar problema asta a putinței nu a apărut odată cu Rădoi. O avem de când s-a retras Hagi. De când s-a retras din fotbal, nu din selecționerat. Rădoi pare primul antrenor care arată sub ochi ca și când ar fi victima preocupării, după un lung sir de antrenori catatrofali și miserupiști care a culminat cu neamțul Daum. Nu că Rădoi ar fi neapărat o lumină, poate că e, poate că nu e – dar măcar se înfățișează ca un slujbaș nedormit din cauza serviciului. Rar vezi așa ceva în România. Poate că ar fi mai bine să-l lăsăm să lucreze și la putirință, cu atenție și preocupare. Și cu cearcăne. Poate că ar fi de preferat să nu ne mai uităm 4-5 ani la meciurile naționalei, să ne vedem de ale noastre, de tenis, de proteste, de emigrat, de ce mai merge cât de cât în țara asta. Și să revenim la Rădoi și echipa lui în 2026. Și, dacă nici la mondialul ăla nu vom fi calificați, abia atunci să-l luăm la rost și să îl schimbăm cu unul care nici el nu ne va califica, dar măcar va dormi nestresat.
